Potrivit BBC, jurnaliști străini aflați la Donețk afirmă că au auzit bombardamente vineri dimineața, dar mai puțin intense decât în ultimele zile. Însă nu au fost raportate victime.
Potrivit agenției ruse de stat Tass, care citează un lider rebel, trei persoane au fost ucise, iar un număr neprecizat rănite, în bombardamente cu sisteme de rachete multiple asupra unor zone locuite din Lugansk.
În noaptea de joi spre vineri au avut loc două astfel de atacuri a declarat vineri Serghei Ivanușkin, „ministrul pentru situații de urgență” al „republicii populare” Lugansk (LPR).
Primul a avut loc la ora locală 22.30 (22.30, ora României), în partea de est a orașului, unde au fost numărate 52 de explozii de rachete de tip Smerci. „În afară de case, au fost atinse o unitate de pompieri, o fabrică de produse lactate, o conductă de gaze, o centrală termică și o grădiniță de copii”, a declarat el.
Al doilea atac a fost efectuat cu lansatoare de rachete de tip Grad, în noaptea de joi spre vineri, către ora locală 3.45 (3.45, ora României), iar rachetele au atins centrul orașului, potrivit lideului separatist prorus. „Au lovit blocul Proletariatul Donbas. Un obiect este inspectat. O echipă de experți în explozibili a început ancheta”, a spus el.
Atât Donețkul, cât și Luganskul se află în apropierea liniei de front dintre trupele guvernamentale ucrainene și forțele separatiste proruse.
Un armistițiu a fost semnat joi la Minsk de cele două părți aflate în conflict și urmează să intre în vigoare în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Uniunea Europeană (UE) a amenințat Rusia cu noi sancțiuni, în cazul în care armistițiul nu va fi respectat. Există temeri potrivit cărora noul armistițiu nu va fi respectat, având în vedere că nici cel de pe 5 septembrie nu a fost, în contextul deteriorării situației din estul Ucrainei de la începutul anului, când au fost reluate confruntările armate.
Rebelii proruși au semnat documentul final negociat de membrii „formatului Normandia” – președinții rus Vladimir Putin, ucrainean Petro Poroșenko, francez Francois Hollande și cancelarul german Angela Merkel – care prevede crearea unei zone demilitarizate pe linia de front și schimburi de prizonieri, dar care a lăsat în suspans probleme-cheie.
Ucraina și Occidentul acuză Rusia că furnizează armament și trupe rebelilor, însă Moscova neagă acest lucru.
Peste 5.400 de persoane au fost ucise de la începutul conflictului armat din estul Ucrainei, în aprilie. De la începutul anului, bilanțul victimelor a crescut dramatic, 263 de civili fiind omorâți în zone locuite numai în perioada 31 ianuarie-5 februarie.